SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI

Mă numesc Alina Gemănaru, am 37 de ani şi locuiesc împreună cu familia mea în judeţul Prahova, localitatea Lipănești.
Sunt mama a trei copii, pe care, mulţumesc lui Dumnezeu, am cu ce să îi cresc, dar, în afară, de bunuri materiale trebuie să le imprim fiilor mei şi dorinţa de a lua atitudine atunci când drepturile le sunt încălcate şi legile nu sunt respectate, chiar de cei care le dau. 

Sunt profund indignată în legătură cu modul în Guvernul Orban a decis ca legea majorării alocaţiei de stat pentru copii să nu fie aplicată nici până acum, deşi a fost aprobată în luna ianuarie 2020. S-a decis amânarea aplicării acesteia, uitându-se iar, (pentru a câta oară!) că, anume copiii noștri, ai românilor, sunt viitorul acestei țări.

 Alocațiile copiilor sunt și așa foarte mici. Nimeni nu se poate gândi că şi-ar putea creşte copiii din 150 de lei pe lună şi nici din 300 de lei, dar câtă vreme aceşti bani sunt drepturile copiilor noştri, drepturi consfinţite printr-o lege, aceste drepturi trebuie respectate. 

Sunt o mamă care își iubește copiii, și am obligația să-i apăr atunci când le sunt încălcate drepturile. Aşa că am reuşit să adun, în jurul unui grup pe Facebook, „Uniţi, ne apărăm drepturile copiilor!”, peste 18.000 de susţinători şi am contactat şi un avocat, în persoana domnului Florin Ionuţ Pascu, cu ajutorul căruia vom acţiona în instanţă Guvernul României. 

Acestui demers i s-au alăturat și români care din anul 2015, luptă împotriva clauzelor abuzive din contractele bancare și care știu ce inseamna sa fii călcat în picioare de guvernanții care refuză să protejeze drepturile populației – oameni care au format Grupul Clienților cu Credite în CHF. Unul dintre administratorii acestui grup de peste 20.000 de persoane, dnul Cristian DAN, este alături de noi și ne sprijină în acest demers.

Nu vrem drepturi acordate etapizat, pentru că nici noi nu plătim în etape taxele şi impozitele pe care le datorăm statului şi chiar dacă avem sau nu bani, din septembrie, când şcoala se pare că va începe tot online, va trebui să cumpărăm copiilor calculatoare sau tablete pentru că, în primul rând noi, ca părinţi, trebuie să apărăm dreptul la educaţie al viitorului acestei ţări. 

În numele părinţilor de pe grup, şi cred că sunt în asentimentul tuturor părinţilor din această ţară, vă spun că ne-am săturat ca pentru copiii noştri să nu fie bani la buget niciodată, tot aşa cum nu sunt bani nici pentru sănătate, cultură, educaţie etc.
Va rugam să ne sustineti în demersul nostru şi să încercați o cale amiabilă de rezolvare a acestei încălcări a legii.
Copiii noștri, viitorul acestei țări, sunt acum în poziția de „cheltuieli de nedorit”. Le sunt încălcate drepturile, tocmai de către cei care trebuie să-i apere și să aibă grijă de ei – de către stat și conducerea țării. Copiii românilor nu merită să fie tratați astfel, și noi nu vom permite acest lucru. Nu se poate ca legea sa fie respectată  doar de către cei „mici”. 

Vă rugăm pe acesta cale să luați act de demersul nostru și să dați un punct de vedere oficial. 

Alina Gemănaru

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.