MEDICII din România NU VOR SĂ SE VACCINEZE ANTI-COVID 19!

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid în prima tranșă, iar primii care vaccinați vor fi angajații din sănătate și persoanele aflate în situație de risc. Mai mult, în campania de vaccinare va fi implicate și Armata, potrivit afirmațiilor ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Anunţul că medicii şi cadrele medicale vor fi primii vaccinaţi anti-Covid nu le-a picat deloc bine angajaţilor din sănătate.

Federația Solidaritatea Sanitară a anunţat că medicii şi cadrele medicale au o reticenţă foarte mare în a accepta administrarea unui vaccin insuficient testat.

Nu există o obligativitate de a se vaccina pentru cadrele medicale, spune președintele Federației Solidaritatea sanitară, Radu Vasile.

”În primul rând eu nu cred că vor veni milioane de doze, nici măcar vaccinul antigripal nu au reușit să-l producă în cantități suficiente, iar în al doilea rând nu ne poate obliga nimeni să ne vaccinăm. Dacă vor fi reacții adverse, pe cine vom da în judecată? Cine plătește? Vaccinul nu este suficient testat, este făcut pe repede înainte. Vor să ofere vaccinul cadrelor medicale, pe motiv că le protejează pentru că sunt în linia întâi, dar dacă medicii și asistentele vor refuza vaccinul îl vor da la alții. Obligatoriu nu se poate face. Trebuie să vină cu garanții științifice, nu doar cu autorizarea vaccinului. Și dacă este autorizat, este condiționat, cu semn de întrebare. Nu cred că cineva își asumă sută la sută, indiferent de unde este vaccinul ăla. Pentru că nu au trecut testele, îți trebuie timp pentru asta. Da, le faci pe un număr de voluntari, dar trebuie să aștepți luni de zile, să vezi ce reacții au, ce se întâmplă. Că nu îți face rău de azi pe mâine. În plus, trebuie să avem informațiile corecte și la zi despre viitorul vaccin. Mai mult, nici împotriva gripei nu acceptă să se vaccineze, de regulă, toate cadrele medicale, ci doar un procent de 35%. Deci și vaccinarea antigripală era benevolă. Ți se oferea această posibilitate și doar cine voia se vaccina”, a declarat pentru national.ro, președintele Federației Solidaritatea Sanitară, Radu Vasile.

Sursa imagine depositphotos.com

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here