„În iubire nu există nimic raţional!“

„Dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăţi cu tot. Dacă nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţile lui, nu-l iubeşti nici cu virtuţile lui“, obişnuia să spună cuviosul Teofil Părăian atunci când descria cel mai înălţător sentiment din lume: iubirea. Vă prezentăm o parte din cugetările şi aforismele despre iubire ale celor mai mari duhovnici români.

Duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, până în 2009, când a trecut la cele veşnice, parintele Teofil Părăian a vorbit deseori despre iubire în cărţile sale. În volumul  „Din vistieria inimii mele”, volum publicat în anul 2000, cuviosul Teofil Părăian spune despre iubire că este un sentiment care împlineşte şi completează fiinţa umană.

Ar trebui să ne fie ruşine ori de câte ori intervine în viaţa noastră ceva care aduce depărtare, care împinge, care respinge, care întoarce răutatea, care întoarce ura în suflet, care aduce vârtej. Ar trebui să ne fie ruşine ori de câte ori în sufletul nostru se ivesc nişte răutăţi care ne depărtează de omul de lângă noi. De fapt, omul de lângă noi este cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oameni de peste mări şi ţări (care ne sunt apropiaţi şi ei), ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu vrea să fim bucuroşi unii de alţii şi să împlinim ceea ce lipseşte. Asta face iubirea: împlineşte, completează, adaugă.  Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vedere defectele. Dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăţi cu tot. Dacă nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţile lui, nu-l iubeşti nici cu virtuţile lui.

FOTO Teofil Părăian

Duhovnicul Teofil Părăian considera că doi oameni care se iubesc devin una şi aceeaşi fiinţă 

„Pe oameni îi primeşti în suflet cum sunt, pentru că, să ştiţi, dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu defecte cu tot, iar dacă nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţile pe care le are. Deci există o spontaneitate în iubire. Aceasta nu este reglementată de poruncă şi nu este după poruncă, ci este din capacitatea noastră şi din aşezarea noastră. Dacă poţi să iubeşti pe cineva în felul acesta, iubirea trebuie lărgită şi la cei pe care nu poţi să-i primeşti în suflet şi pe care nu poţi să-i iubeşti. A iubi pe cineva înseamnă a-l primi în suflet, a-l purta în suflet, a ţi-l face propriu, a-l avea şi în inimă, nu numai în afară de tine, ci mai ales înlăuntrul tău”, spunea Teofil Părăian în „Din ospăţul credinţei”, volumul I.

 Arsenie Papacioc, de la Techirghiol, spunea: „În iubire nu există nimic raţional“. Arhimandritul Ioanichie Bălan transcrie în volumul „Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc“ cugetări ale marelui duhovnic despre cel mai înălţător sentiment din lume.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Si dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia (…) Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. «Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!» Iubirea nu are nici început, nici sfârsit, există deodată cu Dumnezeu!

 

ARSENIE BOCA: „IUBIREA NU PIERE NICIODATĂ“

„Ultimul sfânt al românilor“, duhovnicul Arsenie Boca, scria în cartea „Cărarea Împărăţiei“ că iubirea este nemuritoare.

Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul. Iubirea e însuşirea Lui Dumnezeu, prin care a creat luma văzută şi nevăzută şi toată făptura care-l cunoaşte e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini s-ar răsfrânge şi în noi obârşia asta divină.
CUVIOSUL PAISIE AGHIORÂTUL: „DRAGOSTEA NU POATE FI LIMITATĂ PRIN DISTANŢE“

Cuviosul Paisie Aghiorâtul, unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au trăit pe Muntele Athos, spune în cartea „Viaţa de familie“ că dragostea adevărată nu poate fi limitată din cauza distanţei.

„Atunci când există dragoste, chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe, însă atunci când, Doamne fereşte!, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate se află departe unul de altul. De aceea, trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt. Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oameni, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti şi îi desparte atunci când ei dispar, ducându-I astfel la pierzare, în timp ce atunci când există dragoste duhovnicească, cea scumpă, chiar dintre unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-I desparte, ci îi uneşte şi mai mult “.

Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea despre iubire: „Dorul este un sentiment. Poate cel mai frumos sentiment care poate să-l aibă cineva. Dacă cel mai frumos sentiment şi dumnezeiesc este iubirea, iubirea presupune neapărat sentimentul dorului”.

Părintele Ioanichie Bălan: „Medicamentul lumii nu este streptomicina sau ştiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertaţi-vă, iubiţi-vă, mai vizitaţi-vă, încurajaţi-vă, ajutaţi-vă… Când va dispărea iubirea, va veni sfârşitul lumii!“.

 

via m.adevarul.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here