COMUNICAT DE PRESĂ Asociația „Uniți, ne apărăm drepturile copiilor”

Copilul de 13 ani pe care un bărbat l-a trântit de pământ într-un părculeţ din municipiul Hunedoara, duminică după-amiază, se zbate între viaţă şi moarte. Băiatul a suferit o fractură la cap, transmite hotnews.ro.

“Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Agresorul copilului, un bărbat de 29 de ani, a fost reţinut de poliţie.
Anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

 

Asociația „Uniți, ne apărăm drepturile copiilor”(în curs de obținere a personalității juridice), reprezentată de Președinte Gemănaru Alina și avocatul Florin Ionuț Pascu, urmare a faptelor reprobabile petrecute în data de 07.02.2021 într-un loc public, respectiv loc de joacă, în urma cărora un copil se zbate între viață și moarte, solicită tuturor instituțiilor competente, respectiv Guvern, Prefecturi, Primării, Poliție etc, să întreprindă în regim de urgență la instalarea a cât mai multe camere de înregistrare video în locurile esențiale ale orașelor și, mai cu seamă, în locurile de joacă și în preajma unităților școlare, aceasta în contextul în care, dacă nu s-ar fi înregistrat prin intermediul telefonului această scenă, cu siguranță, puteam asista la încă un caz cu autor necunoscut.

De asemenea, solicităm ca, în regim de urgență, să se analizeze dacă firmele desemnate asigură paza perimetrelor de joacă, își îndeplinesc obligațiile contractuale, respectiv de a asigura securitatea persoanelor care desfășoară activități de recreere în aceste spații publice.

Astfel de fapte reprobabile trebuie să dispară, iar aceasta nu se poate face decât în urma acțiunii concertate a instituțiilor statului, și în sensul celor expuse mai sus.

 

L-am întrebat pe cunoscutul avocat Florin Ionuț Pascu care este punctul lui de vedere în legătură cu încadrarea juridică a infractorului:

Din punctul meu de vedere, încadrarea juridică corectă va fi de tentativa la infracţiunea de omor. În funcţie de evoluţia anchetei penale, putem asista chiar la o schimbare a încadrării juridice în tentativa la omor calificat. Evident, în cazul nefericit al decesului, încadrarea va fi de omor simplu sau calificat, dupa caz, neputând fi de acord cu o încadrare juridică de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here