Basarabia

 3 ore petrecute în trenul care staționează la graniță trec foarte greu – timp de 3 ore se schimbă ecartamentul trenului care circulă pe ruta “R.Moldova – România”. Trenul moldovenesc are ecartamentul mai mare…

Nelinişte, emoţii, curiozitate, entuziasm… vin în ţara mea! România!

M-am născut în Basarabia, în ţara unde regimul comunist a fost cel mai dur. Toţi străbunicii şi bunicii noştri au fost deportaţi, s-au întors puţini. Despre mulţi nu se mai ştie nimic. Puţini români de aici ştiu ce eram învăţaţi în şcoală, că “patria-mamă Rusia” ne-a eliberat din ghearele României, care ne cotropise de la ruşi, şi unde eram chinuiţi, nu aveam curent electric, eram ţinuţi cu genunchii pe grăunţe, mergeam în căruţe şi eram tare înapoiaţi.

Iar limba moldoveneasă se scria cu alfabet chirilic.

La opt ani am aflat cu stupoare ca Rusia ne-a furat, că suntem români, dar nu am voie sa vorbesc despre asta, că limba în care vorbesc se scrie cu alfabet latin şi nu cu cel chirilic, aşa cum învăţam la şcoala, iar singurele două cărti româneşti pe care le aveam (doua volume de poezii: Bacovia şi Coşbuc, aduse cumva parinţilor mei din România şi scrise în româna şi nu în moldovenească) trebuie păstrate în mare taină, cu mare grijă şi sfințenie…

“Rusoaico”, mi se adresează vameşul român şi îi explic cu înverşunare că NOI nu suntem ruşi, ca neam din neamul meu nu a fost rus, că toţi bunicii mei s-au născut în anii ’20, când Basarabia era teritoriul României! Degeaba, îl amuză… Acelaşi dialog îl voi purta de acum încolo cu mulţi din ţara mea – România, cu înverşunarea unei fetițe căreia, atunci când vorbea în româna, i se spunea “Govori po-celoveceski!” – “Vorbeste omeneste!” în rusă.

Dupa “90, în facultate, i-am cerut unui profesor să folosească denumirea corectă a limbii de stat – română şi nu “moldovenească”, mi-a spus “Du-te în România şi vorbeşte acolo româna cât vrei!”

Paradoxul este ca acolo trebuie să lupţi pentru faptul că eşti român şi crezi că odată ajuns în ţară ta acest lucru nu va mai fi o povară, că vei fi primit cu braţele deschise… dar, din păcate, şi aici trebuie să lupţi pentru acelaşi lucru! Timp de 12 ani, de cand am venit prima dată în România, de multe ori mi s-au aruncat în faţă cuvintele: “Sunteţi ruşi! Voi aţi ales sa plecaţi de la noi să fiţi cu ruşii!”

Ca să înţelegeţi starea de fapt a noastră, a românilor de peste Prut, trebuie să înţelegeţi starea omului care a fost îndoctrinat cu ideea că este parte a unei mari şi puternice ţări (URSS) şi a aflat la un moment dat că aceasta e un fals, o structură contrafacută, fără să i se ofere o alternativă. Acest lucru s-a întamplat pentru că ideea de o Moldovă independentă, nu a fost niciodată prea puternică, spre deosebire de, să zicem, conştiinţa statală a georgienilor, ori a letonilor. Zece-cincisprezece ani nu au fost suficienţi pentru a clădi această conştiinţă, mai ales că politicienii l-au derutat mereu pe cetăţeanul de aici, unii insuflându-i ideea că adevăratul loc al Moldovei este alături sau chiar în cadrul Rusiei, alţii, o vedeau doar ca parte integrantă a României. Şi unii şi ceilalţi, însă, au folosit ideologiile pe care le proclamau ca un paravan pentru afaceri şi interese strict materiale. În consecinţă, omul de aici a ajuns să nu mai înteleagă ce e cu el.

Dacă e să citez un ziarist rus, Moldova lasă impresia unui câmp de bătălie, unde două armate s-au războit între ele, distrugându-se până la capăt una pe cealaltă, iar laurii victoriei le-au revenit celor care au stat cuminţi în tranşee, şi au preluat drapelele din mâinile celor cazuţi. Judecând după platforma politică a socialiştilor, care au învins în alegeri, ei sunt un fel de partid “fără etnie”, fără identitate naţională, întemeindu-şi ideologia şi platforma pe lozinci cu caracter mai ales economic şi cu sloganuri din arsenalul ideologiei sovietice.

Primavara identitară din ’89 din R.Moldova s-a dovedit a fi o perioadă scurtă şi “friguroasă”. Oamenii s-au dezbinat în două tabere total diferite, impuse parcă printr-o ironie a sorţii să locuiasca împreună, cei care se declară români şi îşi doresc cu înverşunare să se reunească cu ţara lor şi cei care sunt categoric pro-Rusia, oameni care au la bază nostalgia trecutului în care viitorul era “luminos”, oameni care nu şi-au găsit, nu au înţeles sau şi-au pierdut pe parcurs identitatea, oameni care au fost total dezamăgiţi de atitudinea României.

Oare ştiţi că pentru a munci în România, românii de peste Prut au nevoie de permis de muncă, iar pentru a obţine acest act eu am stat la coadă aproape zi de zi, două săptămâni, împreună cu peste 50 de chinezi, veniţi să muncească în “Europa”…, ca eu şi părinţii mei am re-primit cetăţenia tării mele dupa aproape 10 ani de alergatură, după ce am transcris din română – în română! zeci de acte, după nopţi întregi de stat la cozi afară, la gardul Ministerului Justiţiei românesc, pentru că numai afară se putea sta… şi în tot acest timp, Monitorul Oficial anunța anual Acordarea Ceţăţeniei Române la sute de arabi şi turci…

De ce am rămas aici? Pentru că atunci, când eram copil, cineva acolo, în Basarabia, a fost închis de 5 ori din acelaşi motiv – asculta Cenaclul Flacara! Pentru că bunicul cuiva a murit cu arma la tâmplă, afirmând răspicat că este român! Pentru că mi-am redobândit drepturile mele de român.

Din păcate, Rusia a legat Moldova de mâini, creîndu-i o dependenţă atât economică, cât şi prin războiul din Transnistria, iar România, din anumite motive politico-economice, obiective sau nu, nu ripostează. Jocurile şi interesele politice însă îi afectează din toate punctele de vedere pe cetăţenii acestei mici, independente şi suverane ţări – moldovenii sunt în plină criză de identitate: acolo – români, aici – ruşi.

În ţara mea, acolo unde m-am născut, te baţi cu morile de vânt. Aici, tot în ţara mea, lupţi cu durerea că fraţii se dezic de fraţi.
Cum să dai o bucăţică de pământ din tine şi să nu lupţi pentru ea? Nu te doare o mână, dacă o tai?

În România am cunoscut mulţi oameni minunaţi şi mulţi români care nu îşi iubesc ţara, cultura, rădăcinile, “De ce ai venit în România, când puteai să pleci oriunde altundeva?” întreabă ei. Aşa cum un copil îşi va iubi mama, chiar dacă ea l-a părăsit, şi va dori cu disperare să fie lângă ea, aşa suntem şi noi, cei de acolo. Şi oriunde voi fi, sufletul meu este românesc şi aşa va rămâne, pentru că iubesc bucăţica aia de pământ şi iubesc ţara asta mare şi frumoasă – pentru ca toată, întreagă, e ţara mea.

Elena Porubin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here